Ouvir o texto...

quarta-feira, 11 de novembro de 2015

Victoria and Albert Museum. The world's leading museum of art and design. Japanese Art & Design - Pictorial narrative

As the world's leading museum of art and design, the V&A enriches people's lives by promoting the practice of design and increasing knowledge, understanding and enjoyment of the designed world.

Japanese Art & Design

Traditional Japanese pictorial decoration is conceptual rather than realistic, and reads from right to left. One picture may illustrate a sequence of events that occurred at different times. Western perspective systems are not always used and the size of buildings and figures sometimes indicates relative importance rather than suggesting foreground and background.

Japanese woodblock prints were made in vast quantities from the end of the eighteenth century onwards to meet growing popular demand. Subjects included the city, views of the Japanese regions, and historical and mythical subjects. Ukiyo-e ('the floating world') prints show the delightful and ever-changing world of urban life in which people engaged in leisure activities like going to plays, visiting restaurants, gathering fireflies and visiting the pleasure districts.

Woodblock prints were made by printing the separate areas of colour individually and with painstaking accuracy. The images concentrate on the use of line rather than attempting to show depth and there is often little differentiation between foreground and background. Another convention is that the edge of the picture is cropped in unexpected places, so that the subject seems to loom out of the frame in an energetic and dynastic way. When artists like Whistler and Toulouse-Lautrec began to study Japanese prints at the end of the nineteenth century, they found these ideas quite new and stunningly effective, and adopted similar approaches in their own work.

'Sudden Shower at Ohashi Bridge', Utagawa Hiroshige, Japan, 1856-58. 





V&A South Kensington. Cromwell Road. London SW7 2RL





http://www.vam.ac.uk/content/articles/j/japanese-art-and-design-themes/

Cultura e conhecimento são ingredientes essenciais para a sociedade.

Vamos compartilhar.

Modigliani-Gemälde erzielt mit 170,4 Millionen Dollar neuen Rekordpreis. Modigliani ist der chinesische Milliardär Liu Yiqian, der in Schanghai das Long Museum sein Eigen nennt.

Nach einem langen und heftigen Bietergefecht ging das Werk "Liegender Akt" für rund 170,4 Millionen Dollar (etwa 158 Millionen Euro) an einen Privatsammler aus China. Christie's rechnete mit 100 Millionen Dollar für das Gemälde von Amedeo Modigliani. Damit ist das Bild das zweit teuerste Kunstwerk, welches je versteigert wurde.

Das Ölgemälde "Liegender Akt" ("Nu couché") aus den Jahren 1917 und 1918 war einst eines der skandalträchtigsten Bilder. Das vielleicht berühmteste Gemälde von Amedeo Modigliani wurde gestern für eine neue Rekordsumme versteigert.


Das bisher Teuerste ist "Les femmes d’Alger" (1955) von Pablo Picasso. Es wurde ebenfalls in diesem Jahr versteigert. Es war ebenfalls das Auktionshaus Christie's welches im Mai das Gemälde für 179,365 Millionen Dollar versteigerte. Die bisher teuerste Arbeit von Amedeo Modigliani lag bislang bei 71 Millionen Dollar.

Neuer Besitzer des 170 Millionen Modigliani ist der chinesische Milliardär Liu Yiqian, der in Schanghai das Long Museum sein Eigen nennt. Christie's erzielte mit seiner gestrigen Abendauktion mit 34 Lots in etwa 491,4 Millionen Dollar.
4 Auktionsrekorde bei Christie's

Neben dem Rekordpreis für das Modigliani-Gemälde, gab es noch 3 weitere Auktionsrekorde. Die Roy Lichtenstein Arbeit "Nurse" aus dem Jahr 1964 einen Preis von 95.365.000 Dollar und schaffte es damit in die aktuelle Top-10 der teuersten je versteigerten Kunstwerke. Die Paul Gauguin Skulptur "Thérèse" aus den Jahren 1902/1903 erzielte 30.965.000 Dollar und ist die teuerste Skulptur, die je von Gauguin versteigert wurde. Und schließlich gab es da noch das Gemälde "Femme nue couchée" von Gustave Courbet aus dem Jahr 1862. es wurde für 15.285.000 Dollar versteigert (Auktionsrekord für Werke des Künstlers).


http://www.artinfo24.com/kunstmarkt/news-1482.html

Cultura e conhecimento são ingredientes essenciais para a sociedade.

Vamos compartilhar.




--br
Pintura Modigliani alcançou novo recorde de preço em 170,4 milhões de dólares. Modigliani é o bilionário chinês Liu Yiqian, que chama o Museu Longa sua própria em Xangai.Depois de uma longa e feroz guerra de lances foi o trabalho "Nu Reclinado" por cerca de $ 170.400.000 (cerca de 158 milhões de euros) a um colecionador privado da China. Christie estava esperando $ 100 milhões para dasGemälde de Amedeo Modigliani. Esta é a imagem da segunda obra mais cara da arte que já foi leiloado.A pintura a óleo "Nu Reclinado" ("Nu couché") a partir dos anos 1917 e 1918 foi em tempos uma das imagens mais escandalosos. Talvez a mais famosa pintura por Amedeo Modigliani foi vendido por uma soma recorde ontem.O mais caro é "Les Femmes d'Alger" (1955) por Pablo Picasso. Ele também foi leiloada este ano. Foi também a casa de leilões Christie do que a pintura leiloada por $ 179.365.000 em maio. A obra mais cara de Amedeo Modigliani era previamente em 71 milhões de dólares.Novo proprietário do 170 milhões Modigliani é o bilionário chinês Liu Yiqian, que chama o Museu Longa sua própria em Xangai. Christie alcançado com o seu leilão noite anterior com 34 lotes em cerca de $ 491.400.000.4 registros de leilão na ChristieAlém do preço recorde para as pinturas de Modigliani, havia mais 3 registros de leilão. O trabalho de Roy Lichtenstein "Nurse", de 1964 a um preço de $ 95365000, e fez com que nas actuais top 10 mais caras obras de arte já leiloados. A escultura de Paul Gauguin "Thérèse" a partir dos anos 1902/1903 alcançou $ 30965000 e é a escultura mais caro já leiloado por Gauguin. E, finalmente, havia ainda a pintura "Femme nue couchée" por Gustave Courbet em 1862. Foi por 15285000 $ leiloados (recorde em leilão de obras do artista).


Maestro Robson Miguel é um dos principais nomes no mundo quando o assunto é violão. -- Maestro Robson Miguel is a leading name in the world when it comes to guitar. -- Маестро Робсон Мігель є провідним ім'я у світі, коли справа доходить до гітари.

Ele ocupa hoje o “1º LUGAR NO RANKING MUNDIAL DE VIOLONISTAS”, título outorgado pelo Círculo Violonístico Europeu de Madrid – Espanha, a terra onde nasceu o violão, e confirmado pelo Prêmio Quality Internacional do MERCOSUL expedido ao completar os 150 anos de “História do Violão Clássico no Mundo”.


O convite partiu do Governo Espanhol em 1991, que reuniu os 67 melhores violonista do mundo no Castelo de Córdoba, em comemoração aos 500 anos de America. Descendente de uma família tradicional de músicos transferiu-se com sua família para São Paulo, iniciando aos 9 anos os estudos de violão popular; aos 12 ingressou no Conservatório Musical de São Caetano do Sul (atualmente inexistente) formando-se em violão clássico. 

Como violonista contratado da TV Espanhola viveu na Espanha 4 anos, onde gravou 4 CDs e também na Alemanha onde gravou 2 CDs, desenvolveu sua carreira artista marcada e coroada pela conquista de inúmeros troféus, títulos, comendas, tendo mesmo em vida o seu nome homenageado em teatros, nomes de ruas, e no“Violão Virtual” inventado pelo brasileiro Arimatéia-Luthier Rama, que possui os contornos nas letras RM (foto) homenageando Robson Miguel e anunciando a evolução do instrumento 100% ecológico, cuja fabricação evita os muitos cortes de madeiras nobres que já estão em extinção e, sendo Robson Miguel Chanceler Ambiental do IBDN- Instituto

Brasileiro de Defesa da Natureza, preocupado com as questões ambientais, onde seus shows são neutralizados á Carbono Zero.

Robson Miguel Violonista - Atualmente possui 16 DVDs, 27 CDs e 22 livros já publicados, com destaque para o Livro e DVD “The Jazz in Your Hands”, ou “O Jazz em suas Mãos” pela editora Real Madrid de Espanha, estando na galeria dos mais vendidos, não só em lojas e sites no Brasil, mas em mais de 100 países. Como artista exclusivo da NN PRODUÇÕES ARTÍSTICAS finaliza a edição do seu novo lançamento em DVD e Blu-Ray com tecnologia 3D, gravado em mega-show gravado ao vivo e prepara o cenário do seu DVD Acústico “Gamboa” (lagoa temporária formada pela maré alta) no balanço do ritmo em 5 tempos sui generis chamado “Jequibau” inventado pelo seu parceiro e grande Maestro Mario Albaneze, alem de composições próprias.

Robson Miguel Maestro - Como autor de 136 obras, é Maestro e Arranjador de Orquestras Sinfônicas e de Jazz, maestro e fundador da Orquestra Sinfônica Kalein de Madrid-Espanha, e da sua atual orquestra “Cores do Brasil”. Os críticos de música declaram que o conhecimento, a criatividade e naturalidade com que Robson Miguel toca ou rege orquestras são sem dúvida obra de genialidade musical e um Don de Deus intransferível; algo que conquistou o respeito do público e da critica internacional especializada que o reconhece como sendo o único musico do mundo capaz de executar qualquer obra no violão narrando historias e cantando outra música simultaneamente. 

Como profundo conhecedor de acústica e construção de instrumentos de cordas adquirias com grandes Luthiers internacionais, Mestre Robson Miguel escolheu com rigor o melhor material nacional e importado vindo de diversos países para a criação e construção do seu VIOLÃO MARQUES SÉRIE MESTRE ROBSON MIGUEL projetado para profissionais com produção limitada, contendo o selo com sua assinatura, certificado de garantia e o Manual de Instruções com DVD passo a passo de como foi construído, estando a venda pelo site: www.robsonmiguel.com.br






entrevista: 27min  - https://www.youtube.com/watch?v=lP4V-fc7VtY

https://www.youtube.com/watch?v=lP4V-fc7VtY


--in
Robson Miguel is a leading name in the world when it comes to guitar. He now occupies the "1st PLACE IN guitarists WORLD RANKING" title awarded by the European Violonístico Circle of Madrid - Spain, his native country the guitar, and confirmed by the International Quality Award MERCOSUR issued upon completion of the 150th anniversary of "History of Classical Guitar in the World ".

The invitation came from the Spanish government in 1991, which brought together the 67 best guitarist in the world in Cordoba Castle, commemorating the 500 years of America. Descending from a family of musicians moved with his family to São Paulo, starting at age 9 the popular guitar studies; at 12 he entered the Conservatory of Music of São Caetano do Sul (currently nonexistent) majoring in classical guitar.

As a hired guitarist TV Spanish lived in Spain four years, where he recorded 4 CDs and also in Germany where he recorded 2 CDs, he developed his artistic marked career and crowned by winning numerous trophies, titles, commendations, and even in life his honored name in theaters, street names, and "Virtual Guitar" invented by the Brazilian Arimathea-Luthier Rama, which has the contours in the RM letters (photo) honoring Robson Miguel and announcing the evolution of the instrument 100% ecological, whose production avoids many cuts hardwood that are already endangered and, with Robson Miguel Environmental Chancellor of the Institute IBDN-
Brazilian Nature Defense, concerned about environmental issues, where their shows are neutralized will Carbon Zero.

Robson Miguel Guitarist - currently has 16 DVDs, 27 CDs and 22 books ever published, highlighting the book and DVD "The Jazz in Your Hands" or "Jazz in Your Hands" by the Royal publisher Madrid in Spain, being in gallery bestseller, not only in shops and sites in Brazil, but in more than 100 countries. As exclusive artist NN PRODUCTIONS ARTISTIC finish editing your new release on DVD and Blu-Ray 3D technology recorded in mega-show taped live and sets the stage your DVD Acoustic "Gamboa" (temporary lagoon formed by high tide ) in the rhythm of the swing in 5 sui generis times called "Jequibau" invented by his partner and great Maestro Mario Albaneze, in addition to his own compositions.

Robson Miguel Maestro - As the author of 136 works, is Conductor and Arranger of Symphony Orchestras and Jazz, conductor and founder of the Symphony Orchestra Kalein Madrid-Spain, and its current orchestra "Brazil colors." Music critics claim that knowledge, creativity and ease with which Robson Miguel plays or conducts orchestras are undoubtedly the work of musical genius and a Don of God transferable; something that has earned the respect of the public and the specialized international criticism that recognizes as the only musician in the world capable of performing any work on the guitar telling stories and singing another song simultaneously.
How deep acoustic connoisseur and construction adquirias stringed instruments with large international Luthiers, Master Michael Robson
chosen strictly the best national and imported material coming from different countries to create and build your GUITAR MARQUES SERIES MASTER ROBSON MIGUEL designed for professionals with limited production, containing the stamp with his signature, warranty card and Instruction Manual with DVD step by step how it was built and is selling the site: www.robsonmiguel.com.br

interview - https://www.youtube.com/watch?v=lP4V-fc7VtY




--ucranio
Робсон Мігель є провідним ім'я у світі, коли справа доходить до гітари. Тепер він займає "1 місце у світовому рейтингу гітаристів" Назва нагороджений Європейської Violonístico Круга Мадриді - Іспанія, рідній країні гітарі, і підтверджується міжнародної премії якості МЕРКОСУР видається після завершення 150-річчю "Історії Класична гітара в світі ".

Запрошення прийшло від іспанського уряду в 1991 році, в якому взяли участь 67 кращий гітарист в світі в Кордові замок, на згадку про 500-річний Америці. Зменшенням з родини музикантів переїхав зі своєю родиною в Сан-Паулу, починаючи з віку 9 популярні дослідження гітара; в 12 років він вступив до консерваторії у Сан-Каетано-ду-Сул (нині неіснуючий) за фахом класичної гітари.

Як найманий гітарист ТБ Іспанська жив в Іспанії чотири роки, де він записав 4 диска, а також у Німеччині, де він записав 2 CD, він розробив свій художній відзначені кар'єру і вінчає перемогу численні трофеї, заголовки, похвали, і навіть в житті його почесне ім'я в театрах, назв вулиць, та «Віртуальний гітари", винайденої в Бразилії Ариматеї-Luthier Рами, який має контури в РМ букв (фото) на честь Robson Miguel і оголошує еволюцію інструменту 100% екологічний, виробництво якої дозволяє уникнути багатьох скорочень листяних порід, які вже знаходяться під загрозою зникнення, і з Робсон Мігель довкілля канцлера інституту IBDN-
Бразильський Природа оборони, стурбовані екологічними проблемами, де їх шоу нейтралізованих волі Carbon Zero.

Робсон Мігель Гітарист - в даний час має 16 DVD-дисків, компакт-дисків і 27 22 книг коли-небудь опублікованих, виділяючи книгу і DVD "Джаз-в твоїх руках" або "Джаз у ваших руках" Королівським видавець Мадрид в Іспанії, перебуваючи в галереї бестселером не тільки в цехах і дільницях в Бразилії, але і в більш ніж 100 країнах. Як ексклюзивний художник Н. Н. PRODUCTIONS художнього оформлення редагування новий реліз на DVD і Blu-Ray 3D-технології, записаної в мега-шоу в прямому ефірі виявляються і встановлює етап вашої DVD Акустична "Гамбоа" (тимчасовий лагуну, утворену припливу ) в ритмі свінгу в 5 разів Sui GENERIS під назвою "Jequibau" винайшов його партнером і великого маестро Маріо Albaneze, на додаток до його власних композицій.

Робсон Мігель Маестро - Як автор 136 робіт, є диригент і аранжувальник симфонічних оркестрів і джаз, диригент і засновник симфонічного оркестру Kalein Мадрид, Іспанія, і її поточний оркестр "Бразилія кольору." Музичні критики стверджують, що знання, творчий потенціал і легкість, з якою Робсон Мігель грає або проводить оркестри, безсумнівно, робота музичного генія і Дон Бога переказного; те, що заслужив повагу публіки і спеціалізованої міжнародної критики, яка визнає в якості єдиного музиканта в світі, здатною виконувати будь-яку роботу на показових історій на гітарі і співати іншу пісню одночасно.
Як глибоко акустичні знавець і будівельні adquirias струнні інструменти з великими міжнародними скрипкові майстри, майстер Майкл Робсон
підбиратися суворо кращий національний та імпортного матеріалу з різних країн, щоб створити і побудувати свій GUITAR MARQUES СЕРІЯ МАЙСТЕР РОБСОН MIGUEL розроблений для професіоналів, з обмеженим виробництвом, містить марку з його підписом, гарантійний талон і керівництво по експлуатації з DVD крок за кроком, як він був побудований і продає сайт: www.robsonmiguel.com.br

Інтерв'ю - https://www.youtube.com/watch?v=lP4V-fc7VtY

ISTORIC AL MUZEULUI NAȚIONAL AL SATULUI „Dimitrie Gusti”, Bucureşti, România. -- HISTÓRIA DA Nacional Aldeia Museu "Dimitrie Gusti", Bucareste, Romênia

Pe malul lacului Herăstrău, chiar în mijlocul capitalei României, vizitatorul de pretutindeni are bucuria de a întâlni un „sat” adevărat, cu monumente şi artefacte din sec. al XVII-lea, până la începutul sec. XX; construcţii reprezentative provenite din importante zone etnografie au recăpătat o a doua viaţă la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.



Ideea unui muzeu în aer liber în România se înfiripă încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867 Alexandru Odobescu, eminent om de cultură, propune prezentarea, în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, într-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară. Ceva mai târziu, savantul Alexandru Ţzigara Samurcaş avea sa preconizeze aducerea în Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906, a unor "gospodarii autentice şi complete din toate regiunile mai însemnate locuite de români", proiectul concretizându-se în 1909, prin expunerea în acest muzeu a unei case ţărăneşti din judeţul Gorj.

În anii `30 ai secolului XX, în Europa, existau doar două muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) şi Muzeul Bygdøy din Lillehamer (Norvegia ). În ţara noastră, la vremea respectivă, îşi avea deschise porţile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul "Hoia", de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia, cu specific regional şi Muzeul Satului Românesc (astăzi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”) din Bucureşti, din 1936, cu caracter naţional.

Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense şi susţinute, teoretice şi de teren, a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti. Ca şef al catedrei de sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, Gusti organizează între 1925-1935, cu specialişti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni, medici ) şi cu studenţii săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate (Fundu Moldovei - jud. Suceava, Nereju - jud. Vrancea, Drăguş - jud. Braşov, Dragomireşti - jud. Maramureş, Clopotiva - jud. Hunedoara, Runcu - jud. Gorj , Ruşeţu - jud. Buzău etc.).

Pe baza acestor experienţe, a unei munci asidue de concepţie şi a sprijinului moral şi material al Fundaţiei Regale "Principele Carol", din martie 1936, în numai două luni, s-a putut clădi o opera muzeografică de excepţie. În acest scurt interval de timp, echipele de specialişti şi studenţi (aceiaşi care participaseră la campanile de teren), conduse de profesorii D. Gusti şi H. H. Stahl, au achiziţionat din satele cercetate construcţii ţărăneşti (case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice) şi obiecte de interior (mobilier, ceramica, ţesături, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.

În conformitate cu criteriul autenticităţii, al respectării tradiţiilor locale de construcţie, în vigoare şi astăzi, la remontarea construcţiilor în muzeu au lucrat, sub supravegherea atentă a specialiştilor, în primul rând a lui Henry H. Stahl şi Victor Ion Popa, meşteri aduşi din satele de provenienţă a monumentelor .

Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o săptămâna mai târziu, 17 mai 1936.

În etapa sa de început, respectiv între 1936-1940, Muzeul Satului dispunea de 4.5 ha de teren. Pe acest teren au fast amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodăreşti, o biserică (din Dragomireşti, jud. Maramureş), troiţe, instalaţii tehnice, fântâni şi un scrânciob. Dispunerea lor s-a făcut după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa.

Concepând Muzeul Satului Românesc ca un muzeu sociologic, profesorul D. Gusti şi colaboratorii săi au considerat că misiunea acestuia era de a înfăţişa vizitatorilor realitatea, viaţa satului, aşa cum era ea trăită de ţăranul român. De aceea, periodic, vor locui, în casele din muzeu, familii de ţărani din satele de origine a monumentelor, la început chiar pe foştii proprietari. Aceşti "locuitori" au venit la Bucureşti cu tot ceea ce era necesar traiului, inclusiv cu pasări şi animale.

Marile merite ale Şcolii Sociologice condusă de savantul Dimitrie Gusti nu vor putea fi vreodată contestate, dar tot aşa de adevărate sunt situaţiile care au dus la degradarea monumentelor şi a obiectelor muzeale, prin utilizarea lor intensă în condiţiile în care, la vremea respectivă, nu existau tratamente corespunzătoare de conservare şi restaurare a patrimoniului.

În 1940, ca urmare a înglobării Basarabiei, a unei părţi a Bucovinei şi Ţinutului Herţa în Uniunea Sovietică, municipalitatea Bucureştiului a hotărât ca în unele gospodarii din muzeu să fie găzduite familii de refugiaţi bucovineni şi basarabeni. Faptul că, ulterior, nu au putut fi găsite alte soluţii, a făcut ca aceştia să rămână în muzeu până în 1948. În aceste condiţii, muzeul a fost pus în situaţia de a nu-şi mai putea continua activitatea. În plus, utilizarea improprie a monumentelor, prin locuirea lor, a dus la distrugerea unui număr însemnat de inventar de uz casnic. La capitolul pierderi trebuie menţionate şi monumentele dezafectate în 1937 ( şase mori de vânt din Basarabia, o casă de macedoneni, o locuinţă din Caliacra, o moară plutitoare şi o cherhana), ca urmare a deschiderii şantierului pentru ridicarea Palatului Elisabeta .

Anul 1948, când Muzeul Satului îşi redeschide porţile pentru public, iar la conducerea sa este numit Gheorghe Focşa, fost student al profesorului D. Gusti şi membru al echipelor de monografişti, marchează începutul unei a doua etape în evoluţia instituţiei. Prima sarcină pe care Gheorghe Focşa şi-a asumat-o, la începutul directoratului său, a fost de a-i evacua pe locatarii care mai rămăseseră în muzeu, pentru a stopa procesul de degradare a patrimoniului. În acelaşi timp, eforturile sale s-au îndreptat şi în direcţia dotării muzeului cu o schemă proprie de specialişti, înainte de război instituţia având ca angajat numai un administrator.

Dincolo de vicisitudinile proprii regimului comunist, prin care ţara noastră a trecut şi pe care muzeul le-a resimţit din plin, datorită capacitaţii profesionale a directorului Gheorghe Focşa şi a refuzului său de a face concesii constrângerilor şi presiunilor vechiului regim, muzeul a reuşit nu numai să supravieţuiască, ci şi să înregistreze realizări importante.

Au fost fundamentate direcţiile de dezvoltare a muzeului, pe baza unor criterii multiple: istoric (reprezentarea habitatului tradiţional - şi implicit a culturii populare - în dezvoltarea sa spaţială, între secolele XVII - XX), social (astăzi discutabil, datorită modului în care a fast abordat, preconizându-se ca expoziţia să reflecte şi situaţia ţăranului exploatat), geografic (gruparea monumentelor pe provincii istorice) - acest plan, care în buna măsura este valabil şi astăzi, tinde sa reproducă harta României, prin gruparea monumentelor de arhitectură şi de tehnică populară după criteriul vecinătăţii geografice a localităţilor de provenienţa, în sectoare reprezentând marile provincii istorice ale ţării, economic (tipologia gospodăriei în funcţie de ocupaţii şi meşteşuguri), artistic (prezenta esteticului ca valoare implicită sau explicită), al autenticităţii şi tipicităţii.

Pe baza acestor criterii, care au dus implicit şi la efectuarea unor campanii sistematice de cercetare şi de achiziţii, şi prin eliminarea componentei sociologice, a prezenţei ţăranului, alături de exponatele - obiecte, expoziţia în aer liber îşi schimbă profilul, transformându-se din "rezervaţie sociologică", în muzeu etnografic.

Prin expoziţia sa de arhitectură şi tehnică populară, şi implicit, prin inventarul specific de obiecte etnografice, precum şi prin noua concepţie muzeografică de organizare, muzeul reuşeşte să prezinte publicului, într-un mod mai sistematic decât în trecut, imaginea unui sat - sinteză a României, în originalitatea, reprezentativitatea, unitatea şi diversitatea sa. Totodată, respectarea şi aplicarea cu consecvenţă a principiului unităţii în diversitate, a permis să fie surprinse şi diferenţierile de ordin etnic precum şi interferenţele dintre cultura populară românească şi a altor naţionalităţi din România, în muzeu fiind transferate o gospodărie de secui din Bancu, jud. Harghita, şi o alta de ruşi-lipoveni din Jurilovca, jud. Tulcea.

Elaborarea unor noi strategii de dezvoltare a patrimoniului, coroborată cu necesitatea măririi spaţiului de expunere a muzeului, a dus la extinderea suprafeţei destinată prezentării monumentelor, de la 4.5 ha, cât deţinea în 1936, la 9 ha, la creşterea şi diversificarea colecţiilor. Patrimoniul din expoziţia în aer liber se îmbogăţeşte, ajungând la un număr de 62 de complexe de arhitectură populară (faţă de cele 33 din 1936), cu 223 de construcţii (40 de case, 165 de anexe gospodăreşti, 3 biserici, 15 instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti), însumând un inventar de 17.000 obiecte. Între monumentele achiziţionate din teren se număra gospodării şi case din zonele Suceava, Vaslui, Vâlcea, Constanţa, Alba, Hunedoara, Maramureş etc.

Alte obiective, pe care specialiştii muzeului şi le-au asumat în această perioadă, au vizat diversificarea activităţilor instituţiei, valorificarea ştiinţifică a patrimoniului şi a rezultatelor cercetărilor (de teren şi în colecţii), precum şi a experimentelor muzeografice, concretizată prin editarea unor publicaţii cu caracter periodic, ca şi cea cultural - formativă, axată pe dialogul cu diferite categorii de vizitatori (expoziţii temporare, spectacole şi festivaluri folclorice, prezentări de costume tradiţionale, cenacluri, cataloage, pliante, ghiduri, cărţi poştale, diapozitive etc.). Îmbătrânirea monumentelor, problemele de conservare şi restaurare, rezultate din atacurile microbiene şi degradările naturale inerente, au determinat constituirea unui serviciu specializat în tratarea bunurilor de patrimoniu: "Laboratorul de conservare-restaurare". În anul 1978, Muzeul Satului fuzionează cu Muzeul de Artă Populară al R.S.R., sub titulatura de Muzeul Satului şi de Artă Populară. El va funcţiona ca atare până în martie 1990.

În perioada de până la Revoluţia din 1989, muzeul a fost de mai multe ori ameninţat cu strămutarea pe un alt amplasament, în afara Bucureştiului, pe locul sau fiind preconizată extinderea zonei rezidenţiale a conducerii comuniste. El scapă de acest dezastru, dar, la fel ca toate celelalte muzee, va avea de suportat, în special la finele celui de al 8-lea deceniu, consecinţele nefaste ale lipsei de fonduri pentru cercetare, achiziţii şi restaurări de monumente, şi ale aplicării politicii de "autofinanţare". În pofida acestor condiţii vitrege, specialiştii muzeului au reuşit să găsească "linii" de finanţare din contractele de cercetare etnografică realizate în parteneriat cu diverse instituţii cultural ştiinţifice din ţară.

Odată cu Revoluţia din decembrie 1989, Muzeul Satului îşi recapătă individualitatea, prin separarea de muzeul cu care fuzionase, actualul Muzeu al Ţăranului Român. Sunt regândite şi reconfigurate toate activităţile muzeului. În acest sens, a fost elaborat un program sistematic de priorităţi legate atât de dezvoltarea patrimoniului şi acoperirea unor segmente tematice nereprezentate în expoziţia permanentă în aer liber şi în colecţii cât şi de o nouă orientare şi fundamentare a cercetării, care să asigure o bază ştiinţifică tuturor celorlalte activităţi ale muzeului, de iniţierea şi aplicarea unor proiecte coerente de pedagogie muzeală şi a unor forme interactive de comunicare cu publicul.

Exigenţele impuse de revigorarea imaginii muzeului şi de redarea unor aspecte neilustrate în expoziţia permanentă că şi imposibilitatea dezvoltării acesteia în spaţiul existent, au stat la baza solicitărilor muzeului de obţinere, de la municipalitate, a terenului situat între Arcul de Triumf şi Palatul Elisabeta, teren aflat în prezent în curs de amenajare. În vederea organizării lui expoziţionale a fost elaborat un plan tematic şi au fost transferate din teren primele monumente. Aceste monumente, alături de alte construcţii, în curs de achiziţionare, vor permite amenajarea pe acest nou teren, de 3,5 ha, a unui centru civic de sat şi a "aleii" minorităţilor naţionale din România, ce va întregi patrimoniul de acest gen ilustrat în sectorul vechi al muzeului. Totodată, în acest nou sector se vor realiza spaţii pentru activităţile cu publicul şi pentru recreerea activă a acestuia.

Campaniile de cercetare şi achiziţii din ultimii ani au dus la creşterea patrimoniului din expoziţia în aer liber şi din colecţii. În prezent, expoziţia permanentă cuprinde 123 de complexe distincte, totalizând 363 de monumente, iar patrimoniul mobil însumează peste 50 000 obiecte. Aceasta a însemnat nu numai o creştere a patrimoniului, ci şi o diversificare a lui. Între monumentele recent transferate în muzeu, respectiv la începutul anului 2003, se afla biserica din Timişeni (jud. Gorj): monument de o deosebită valoare pentru arhitectura rurală religioasă veche (1773) şi pentru arta execuţiei picturii. O altă achiziţie, ce merită menţionată, este din anul 2010, o gospodărie cu ocol întărit specifică huţulilor din Bucovina.

Pe lângă patrimoniul din expoziţia în aer liber şi din colecţii , muzeul deţine şi un bogat fond documentar de o inestimabilă valoare istorico-etnografică. Acest fond este alcătuit din colecţii de manuscrise, studii, schiţe, desene, relevee, planşe, clişee pe sticlă, filme, negative alb-negru şi color, fotografii, ce provin atât din cercetările pe teren ale echipelor de monografişti care au contribuit la fondarea Muzeului Satului cât şi din investigaţiile ulterioare.

O clădire multifuncţională, inaugurată în luna noiembrie 2002, a constituit soluţia pentru rezolvarea, în mod corespunzător, a problemei spaţiilor destinate adăpostirii colecţiilor de obiecte de patrimoniu, a bibliotecii, a fondurilor documentare şi desfăşurării activităţilor specifice muzeului. Au fost create spaţii, cu dotări moderne, pentru laboratoarele de conservare-restaurare şi cele pentru activităţile cultural-formative: expoziţii tematice şi diverse forme de "animare" a patrimoniului sau de utilizare a tezaurelor vii ale satului românesc.

Cerinţele actuale legate de dezvoltarea colecţiilor, de acoperirea unor segmente patrimoniale insuficient sau nesistematic tratate, de problemele create de schimbările ce au loc în societatea rurală contemporană, de necesitatea investigării tradiţiilor din perspectivă unei abordări identitare, de stabilire a asemănărilor şi diferenţelor la nivel regional, naţional, european ca şi al zonelor de coabitare etnică, interconfesională etc., au impus noi direcţii în cercetare şi au dus la reevaluarea obiectivelor etnologiei de urgentă. De aici, programele de cercetare consacrate studiului relaţiilor interetnice din zonele în care comunităţile rurale româneşti coabitează cu alte etnii (în cadrul arealului ţării şi înafara lui), al spaţiilor de interculturalitate etc. Un număr însemnat de proiecte de cercetare s-au finalizat sau sunt în curs de desfăşurare în cadrul unor finanţări sau parteneriate cu instituţii de profil sau ministere. Anual, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" editează publicaţii cu caracter ştiinţific. Activitatea editorială a muzeului s-a îndreptat în direcţia publicării unor cărţi de specialitate şi a fondurilor de arhivă ale instituţiei.

Programele de pedagogie muzeală şi toate activităţile cu publicul certifică împlinirea şi exercitarea vocaţiei Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”de "museum vivum", de muzeu ce valorifică într-o manieră dinamică tot ceea ce este autentic şi reprezentativ în cultura noastră populară. Intrate în tradiţia muzeului, Târgul meşterilor populari, Tabăra de creaţie "Vara pe uliţă", Festivalul obiceiurilor de iarnă "Florile dalbe", Zilele zonelor etnografice, a Zilelor Culturii diferitelor popoare, susţinute de Ambasadele ţărilor respective etc. atrag un număr mare de vizitatori şi contribuie, cu fiecare an, la creşterea publicului Muzeului Naţional al Satului. Printr-o diversitate de publicaţii, difuzate prin librăria muzeului: ghiduri, pliante, albume, cărţi poştale, diapozitive, CD-uri, casete video şi audio etc., publicul este invitat să descopere muzeul şi valorile sale şi, implicit, pe cele ale creaţiei populare, să le cunoască şi să le preţuiască. Obiectele de artă populară, creaţii ale meşterilor contemporani, puse la dispoziţia vizitatorilor prin magazinul muzeului, au nu numai semnificaţia de obiecte-amintiri, ci şi rolul de a contribui la educarea publicului pe linia bunului gust, a discernerii valorilor, de non-valori, a ceea ce este autentic de ceea ce este kitsch.

Mai puţin prezent înainte de 1989 în viaţa ştiinţifică şi muzeală internaţională, muzeul a reuşit, în ultimii ani, să fie un partener activ în relaţia cu diferite instituţii cu vocaţie similară cu a sa, din Europa şi din alte colţuri ale lumii. Dovadă o constituie atât prezenta specialiştilor străini la colocviile cu caracter internaţional organizate de Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", la sesiunile Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber , cât şi participarea cercetătorilor şi muzeografilor instituţiei la manifestările ştiinţifice realizate de instituţiile de profil din alte ţări, ca şi colaborările pe linie de cercetare cu diferiţi parteneri europeni.

De asemenea, nu putem trece cu vederea nici faptul că, de-a lungul anilor, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" a acordat sprijin pentru organizarea unor noi muzee şi secţii de etnografie din ţară (Secţia de etnografie a Muzeului din Alexandria, a Muzeului Unirii din Alba Iulia etc.). El a avut un rol fundamental şi în dezvoltarea reţelei muzeelor în aer liber din România precum şi în realizarea primului muzeu de acelaşi profil din Republica Moldova (Chişinău).

Din păcate, istoria recentă a muzeului a înregistrat şi două evenimente dramatice: incendiile din 5 septembrie 1997 (sectorul Transilvania) şi 20 februarie 2002 (sectorul Moldova şi Dobrogea), care au afectat o serie de monumente şi obiecte de inventar aferente. Prin eforturile întregului colectiv al muzeului, prin sprijinul unor muzee din ţară şi prin susţinerea financiară a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi a unor sponsori, lucrările de restaurare, efectuate la construcţiile care au avut de suferit de pe urma dezastrului, au fost finalizate într-un termen relativ scurt, iar monumente au fost redate circuitului de vizitare.

Recentele schimbări în structura organizatorică a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, prin crearea unor noi direcţii şi compartimente, asigură un echilibru între toate activităţile instituţiei şi o eficientizare a acestora.




http://www.muzeul-satului.ro/ro/

Cultura e conhecimento são ingredientes essenciais para a sociedade.

Vamos compartilhar.


--br
Herăstrău do lago, no meio da capital romena, o visitante em todos os lugares têm a alegria de encontrar uma "aldeia" Realmente, monumentos e artefatos sec. o século XVII até o século cedo. XX; Edifício representativo de áreas importantes etnografia havia recuperado uma segunda vida na Aldeia Museu Nacional "Dimitrie Gusti".

A idéia de um museu ao ar livre na Roménia é ainda chega na segunda metade do século XIX. Em 1867 Alexandru Odobescu, eminente estudioso, propõe apresentação da Exposição Universal de Paris, em um pavilhão especial, alguns de arquitetura popular. Mais tarde, o cientista Alexander Tzigara Samurcaş tem que considerar trazendo Museu Etnográfico Nacional de Arte, Arte decorativa e Art Industrial em Bucareste, fundada por ele em 1906, de "agregados familiares autênticas e completas em todas as regiões mais significativo habitada pelo romeno" O projeto se materializou em 1909 pela exposição do museu de casas camponesas de Gorj.

Nos anos 30 do século XX, na Europa, havia apenas dois museus: Museu ao ar livre Skansen, em Estocolmo (Suécia, 1891) e do Museu Bygdøy em Lillehammer (Noruega). Em nosso país, no momento, ele abriu as suas portas ao público, o Museu Etnográfico da Transilvânia Park "Hoia" do Cluj, fundada em 1929 pelo Professor Rômulo Vuia, cozinha regional e Aldeia Museu romeno (agora o Museu Nacional Village "Dimitrie Gusti") em Bucareste, o caráter nacional 1936.

Criando Aldeia Museu é o resultado de uma pesquisa intensa e sustentada, teórica e de campo de experiências museológicas para mais de uma década, coordenados pelo professor Dimitrie Gusti, fundador da Escola Sociológica de Bucareste. Como chefe do Departamento de Sociologia da Universidade de Bucareste, Gusti organiza entre 1925-1935, com especialistas de diferentes campos (sociólogos, etnógrafos, folcloristas, geógrafos, estatísticos, médicos) e seus alunos, campanhas de investigação monográficos, interdisciplinares, um número relativamente grande de aldeias (Fundu Moldova -. jud Suceava, Nereju -. jud Vrancea, Dragus - jud Brasov Dragomiresti -. jud Maramures bell -.. jud Hunedoara, Runcu -. jud Gorj, Ruşeţu - County. buzau etc).

Com base nestas experiências, o conceito de trabalho duro e apoio moral e material da Real Fundação "Príncipe Charles", em março de 1936, em apenas dois meses, poderia construir um trabalho excepcional museológico. Neste curto espaço de tempo, equipes de especialistas e alunos (os mesmos que participaram nas campanhas de terra), liderados pelos professores D. Gusti e Stahl, comprados a partir de aldeias camponesas pesquisados ​​construção (casa, anexos, igrejas, instalações técnicas) interior e (mobiliário, cerâmica, tecido, ferramentas, etc.), consideradas representativas dos seus locais de origem.

De acordo com o critério de autenticidade e respeito pelas tradições locais de construção em vigor hoje, remontar o prédio em um museu trabalharam sob a supervisão de especialistas, antes de Henry H. Stahl e Victor Ion Popa, artesãos trazidos de aldeias proveniência dos monumentos.
Aldeia Museu abertura oficial ocorreu em 10 de maio de 1936, na presença do rei Carol II, e ao público uma semana depois, 17 de maio de 1936.

Em sua fase inicial, e entre 1936-1940, o Museu da Aldeia tinha 4,5 ha de terra. Nesta terra foram complexo rápido localizado a 33 casas autênticos transferida de aldeias pesquisadas com anexos, uma igreja (em Dragomiresti, jud. Maramures), crucifixos, instalações técnicas, poços e um balanço. Sua disposição foi tomada após uma elaborada VI Popa dramaturgo e cenógrafo.
Concebendo romeno Aldeia Museu como um museu sociológica, Professor D. Gusti e seus colaboradores descobriram que a sua missão era a de mostrar aos visitantes a realidade, a vida da aldeia como foi vivido pelo romeno camponesa. Portanto, periodicamente, eles vão viver nas casas do museu, as famílias camponesas de suas aldeias monumentos a antigos proprietários ainda iniciados. Essas "pessoas" chegou a Bucareste com tudo o que era necessário para a vida, incluindo pássaros e animais.

O grande mérito de Sociologia Escola liderada pelo cientista Dimitrie Gusti nunca vai ser desafiado, mas tão verdadeiro são as situações que levaram à degradação dos monumentos e objetos de museu usando sua intensa, dado que, no momento, não houve conservação tratamentos adequados e restauração do patrimônio histórico.

Em 1940, após a incorporação da Bessarábia, Bucovina e parte da região da União Soviética Herta, município de Bucareste decidiu que, em algumas famílias o museu para ser alojados Bucovina e Bessarábia famílias de refugiados. O fato de que outras soluções, posteriormente, não pôde ser encontrado que eles permanecem no museu até 1948. Nestas circunstâncias, o museu foi colocado em posição de não ser capaz de continuar o trabalho. Além disso, uso indevido dos monumentos através da sua habitação, levou à destruição de um grande número de inventário doméstico. As perdas relativos deve ser mencionado monumentos desmantelados em 1937 (seis moinhos de vento na Bessarábia, uma casa macedônio, uma casa de Kaliakra, um moinho flutuante e uma pescaria), na sequência da abertura do local para a construção do palácio Elizabeth.

1948, quando o Museu da Aldeia reabre ao público, e sua cabeça é nomeado ex-aluno de equipes membro monographist Professor D. Gusti e Gheorghe Focsa, assinala uma nova etapa no desenvolvimento da instituição. A primeira tarefa que George focsa assumiu no início de sua divisão, foi retirar moradores que permaneceram no museu para travar a degradação do património. Enquanto isso, os esforços foram direcionados para equipar e especialistas do museu com um próprio esquema de antes da guerra como um empregado única instituição que tem um administrador.

Além das vicissitudes regime próprio comunista, que nosso país já passou e que o museu tem sentido a cheia, graças à capacidade profissional do diretor George focsa e sua recusa a fazer concessões constrangimentos e pressões do antigo regime, o museu tem não só para sobreviver, mas também para gravar realizações.

Havia indicações fundamentadas de desenvolvimento do museu com base em vários critérios: história (representando habitat tradicional - e da cultura popular, assim - no seu espaço de desenvolvimento, entre os séculos XVII - XX), social (agora questionável por causa da maneira que rápido aproximou-se, são constituídas provisões que a exposição reflecte a situação do camponês explorado), geográfico (agrupamento de monumentos ao histórico) - Este plano, que se aplica em grande parte, hoje, tende a reproduzir o mapa de Romania por agrupamento de monumentos arquitetônicos e técnica Pessoas geográficas localidades critério de proximidade de origem em sectores que representam as principais províncias históricas do país, econômica (tipologia das famílias com base nas ocupações e ofícios), artística (valor estético esta implícita ou explícita) a autenticidade e tipicidade.

Com base nestes critérios que levaram implicitamente para a realização sistemática, a pesquisa e aquisição e eliminando componente sociológica presença camponesa, juntamente com exposições - objetos, exposição ao ar livre muda seu perfil, transformando-o de " reserva sociológica "no museu etnográfico.

Através de sua exposição de arquitectura popular e tecnologia, e, assim, a invenção de objetos etnográficos específicos, bem como o projeto de nova organização museológico, o museu consegue apresentar ao público de uma forma mais sistemática do que no passado, a imagem de uma aldeia - Resumo a Roménia, a originalidade, a representatividade, a unidade ea diversidade. Além disso, o cumprimento ea execução dos princípios da unidade na diversidade, permitiram ser capturados e diferenciações ordem étnica e interferência da cultura popular romena e de outras nacionalidades, na Roménia, o museu foi transferido para um agregado familiar de Székely Bancu, jud. Harghita, e outro Jurilovca russo-lipoveni, Jud. Tulcea.

Desenvolver novas estratégias para o desenvolvimento do património, combinados com a necessidade de aumentar o espaço de exposições do museu, que levou à expansão da área destinada à apresentação de monumentos, de 4,5 ha, como realizado em 1936, 9 ha no crescimento e diversificação das coleções. Heritage na exposição ao ar livre é enriquecido, atingindo um complexo de arquitetura popular 62 (em comparação com 33 em 1936), com 223 especiais (40 casas, 165 anexos, três igrejas, 15 instalações técnicas e oficinas), totalizando um estoque de 17.000 itens. Entre os monumentos de terrenos adquiridos incluem as famílias e as casas da Suceava, Vaslui, Valcea, Constanta, Cluj, Hunedoara, Maramures etc.

Outras metas, que os especialistas do museu e eles fizeram durante este período, a diversificação alvo da instituição, exploração do património e de pesquisa resultados científicos (terra e coleções) e experimentos curadores, consubstanciado por edição de publicações periódica, como o cultural - educacional, com foco em diálogo com as diferentes categorias de visitantes (exposições temporárias, performances e festas folclóricas, apresentações de trajes tradicionais, círculos, catálogos, brochuras, guias, cartões postais, diapositivos, etc.). Envelhecimento monumentos, conservação e restauração problemas resultantes de ataques microbianos e degradação natural inerentes levou à criação de um serviço especializado no tratamento de bens patrimoniais "laboratório de conservação-restauração." Em 1978, o Museu da Aldeia do Museu de Arte Popular fundiu-se com a RSR, sob o nome de Aldeia e Museu de Arte Popular. Ele vai operar como tal até Março de 1990.

No período até a Revolução de 1989, o museu foi repetidamente ameaçado de deslocalização para outro local fora de Bucareste, lugar ou sendo planejadas extensão da área residencial do regime comunista. Ele escapou esta catástrofe, mas como todos os outros museus, terão de suportar, especialmente no final da 8ª década, as consequências negativas da falta de fundos para a investigação, aquisição e restauro de monumentos e aplicação política de "auto-financiamento". Apesar dessas condições adversas, os especialistas do museu conseguiu encontrar "linhas" contratos de financiamento de pesquisa etnográfica realizada em parceria com diversas instituições culturais no país científica.

Com a Revolução de 1989, o Museu da Aldeia recuperar a sua individualidade, separando o museu que se fundiu, o Museu atual do Camponês Romeno. Eles repensados ​​e reconfigurados todas as atividades do museu. Neste sentido, foi desenvolvido um programa sistemático prioridades relacionadas tanto com o desenvolvimento do património e cobrir algum tema segmentos não representados na exposição permanente e coleções ao ar livre e um novo foco e orientação da investigação, para fornecer uma base científica para todos outras actividades do museu, o início ea implementação de projectos coerente pedagogia museu e formas interativas de comunicação com o público.

As exigências impostas por reviver a imagem do museu e jogar alguns aspectos não mostrados na exposição permanente que a impossibilidade de seu desenvolvimento no espaço, formou a base dos pedidos Museu de obtenção do município, o terreno localizado entre o Arco do Triunfo eo planalto Palais Elizabeth atualmente em construção. Na organização plano temática da exposição foi desenvolvida e terra foram transferidos a partir dos primeiros monumentos. Esses pontos de referência, juntamente com outros edifícios, enquanto se aguarda aquisição permitirá arranjo nesta nova terra, de 3,5 ha, uma aldeia centro cívico eo "beco" de minorias nacionais na Roménia, que irá completar a herança de seu tipo ilustrado no antigo museu. No entanto, neste novo setor fará espaços públicos e atividades de recreação ao seu ativo.

Campanhas de investigação e de aquisições nos últimos anos têm levado ao aumento da exposição ao ar livre e coleções. Atualmente, a exposição permanente inclui 123 complexos distintos, num total de 363 monumentos e bens móveis, totalizando mais de 50 000 objectos. Isso significava não só um aumento do património, mas também uma diversificação das. Entre os monumentos do museu recentemente transferidos, respectivamente, no início de 2003, é a igreja de Timişeni (jud Gorj.): Monumento de grande valor para a antiga arquitetura religiosa rural (1773) e da pintura da arte execução. Outra aquisição que vale a pena mencionar é o de 2010, um agregado familiar com Guzuls específicas reforçadas no desvio do Norte.
Além da herança ao ar livre e exposição coleções, o museu possui um rico valor imensurável documentário etnográfico-histórico. Este fundo é constituído de coleções de manuscritos, estudos, esboços, desenhos, estudos, desenhos, clichés sobre vidro, filmes, fotografias a preto e branco ea cores negativas, que vêm tanto da equipe de pesquisa local monographist que ajudou a fundar Aldeia Museu e as investigações subsequentes.

Um edifício multiusos, inaugurado em Novembro de 2002, constituiu a favor da resolução em conformidade, o problema de espaço para abrigar as coleções de objetos patrimoniais, a biblioteca, documentação e fundo de actividades específicas museu. Spaces foram criados com instalações modernas para laboratórios de conservação e restauro e actividades culturais e formativas: exposições temáticas e diversas formas de património "animação" ou uso de tesouros da aldeia romena que vive.

Os requisitos actuais em desenvolvimento de coleção, os segmentos de cobertura patrimonial insuficientes ou não sistemáticas tratados os problemas criados pelas mudanças que ocorrem na sociedade rural contemporânea, a necessidade de investigar as tradições de identidade abordagem perspectiva, estabelecendo semelhanças e diferenças regionais nacional, europeu e áreas de convivência como étnico, confessional etc., definir novos rumos na investigação e levou a uma reavaliação dos objetivos urgentes etnologia. Assim, os programas de investigação dedicado ao estudo das relações interétnicas nas áreas rurais, onde as comunidades vivem junto com o outro romeno étnica (a área dentro do país e fora) a interculturalidade instalações etc. Um grande número de projetos de pesquisa foram concluídos ou estão em andamento em algum financiamento ou parcerias com instituições ou ministérios especializados. Anualmente, National Aldeia Museu "Dimitrie Gusti" publica de caráter científico. A atividade editorial do museu foi dirigida para publicação de livros especializados e fundos de arquivos da instituição.

Programas de pedagogia de museus e certificar todas as atividades públicas e exercer vocação cumprimento Nacional Aldeia Museu "Dimitrie Gusti" por "vivum museu" museu que aproveita uma forma dinâmica tudo é autêntica e representativa em nossa cultura popular. Entrada do museu tradição artesãos Feira Criação de campismo "Summer in the street" hábitos Festival de Inverno "flores de geada" Dias de áreas etnográficas, Dias de Cultura de diferentes nações, apoiadas pelas Embaixadas de países respectivos etc. atrair grande número de visitantes e contribuir cada ano para aumentar pública nacional Aldeia Museu. Através de uma variedade de publicações divulgados pela livraria museu: guias, brochuras, álbuns, cartões postais, slides, CDs, vídeos e fitas de áudio etc., o público é convidado a descobrir o museu e os seus valores e, implicitamente, os de popular, para conhecer e usufruí-los. Os objetos de arte popular, criações de artesãos contemporâneos disponibilizados para os visitantes através da loja do museu, tem não só o significado de objetos memórias, mas também projetado para ajudar a educar o público sobre a linha do bom gosto, o discernimento dos valores, não transferível, o que é genuíno do que é kitsch.

Menos de 1.989 atualmente antes da vida científica e museu internacional, o museu tem conseguido nos últimos anos para ser um parceiro activo no relacionamento com diferentes instituições similares à sua vocação, na Europa e em outras partes do mundo. A prova está tão presente especialistas estrangeiros Colóquio caráter internacional organizado pelos Aldeia Museu "Dimitrie Gusti" sessões Associação Nacional de Museus ao ar livre e com a participação de pesquisadores e curadores instituição em eventos científicos feitos por instituições em outros países, como uma linha de investigação colaborações com vários parceiros europeus.

Além disso, não podemos ignorar o fato de que, ao longo dos anos, National Aldeia Museu "Dimitrie Gusti" prestou apoio para a organização de novos museus e departamentos da etnografia no país (Departamento de Etnografia Museu de Alexandria, Museu União em Alba Iulia etc.). Ele desempenhou um papel fundamental no desenvolvimento dos museus ao ar livre na Roménia e atingir o primeiro museu do mesmo perfil na Moldávia (Chisinau).

Infelizmente, a recente museu de história tem registrado dois acontecimentos dramáticos: Incêndios de 5 de Setembro de 1997 (a Transilvânia) e 20 de Fevereiro de 2002 (a Moldávia e Dobrogea), que afetou um número de monumentos e inventário relacionado. Através dos esforços de toda a equipe do museu, com o apoio de museus no país através do apoio financeiro do Ministério da Cultura e do Património Nacional e os patrocinadores, as obras de restauração realizadas em edifícios que sofreram com o desastre foram concluídas em um período relativamente curto, e monumentos foram doados para o visitante.


As recentes mudanças na estrutura organizacional da Aldeia Museu Nacional "Dimitrie Gusti" através da criação de novas divisões e compartimentos, garante um equilíbrio entre todas as instituições e agilizando-los.

Une momie du Musée du Cinquantenaire disparue depuis près de 40 ans a été retrouvée

Une des deux momies de la collection des Musées Royaux d’art et d’histoire qui avait disparu depuis le début des années 70 après avoir été prêtée à deux médecins pour leurs recherches, a récemment été retrouvée chez le fils de l’un d’entre eux. L’homme âgé de 66 ans sera entendu, a indiqué vendredi le parquet de Bruxelles.


Les deux momies de la collection des Musées Royaux d’art et d’histoire, situé dans le parc du Cinquantenaire, avaient été prêtées en 1970 à deux médecins, les docteurs Janssens et Duquenne. Les deux praticiens avaient disséqué l’une des momies et soumis la deuxième à une radiographie. Le résultat de leurs recherches avait été publié en 1973 dans le Bulletin radiographique notamment. Les momies n’ont par la suite jamais été restituées au musée.




Les origines du Musée du Cinquantenaire

Du XVe au XVIIe siècle, des cadeaux diplomatiques, des souvenirs et des curiosités appartenant aux ducs de Brabant et, plus tard aux archiducs de Habsbourg, étaient exposés dans l'Arsenal royal, une grande salle aux alentours du palais du Coudenberg. Les premières collections qui se trouvent à présent rassemblées aux Musées royaux d'Art et d'Histoire virent ainsi le jour. Malheureusement, un grand nombre de ces trésors furent transférés aux musées impériaux de Vienne.

En 1835, le jeune État belge s'enrichit d'un Musée d'Armes anciennes, d'Armures, d'Objets d'Art et de Numismatique, sous la direction du comte Amédée de Beauffort, avec l'ambition de placer l'État indépendant dans une perspective historique. Les collections furent amenées dans le Palais Industriel, l'actuelle aile gauche des Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique.

De la Porte de Hal au Palais du Cinquantenaire

L'institution qui, plus tard, reçut le nom de Musée royal d'Armures, d'Antiquités et d'Ethnologie, fit déménager ses collections vers la Porte de Hal, vestige de la deuxième enceinte de Bruxelles, qui venait juste d'être restaurée. Antoine-Guillaume-Bernard Schayes en fut le premier conservateur en chef. Les collections s'étoffèrent rapidement grâce à des dons importants comme ceux de Gustave Hagemans (1861) et d'Émile de Meester de Ravestein (1874).

Lorsque la Porte de Hal devint trop exiguë pour abriter le nombre toujours croissant de ces oeuvres, on décida de séparer les collections. Sous la direction du nouveau conservateur en chef Eugène Van Overloop, les oeuvres de l'Antiquité classique furent déplacées en 1889 vers le palais du Cinquantenaire, construit à l'initiative du roi Léopold II. En 1906, la collection ethnographique y fut également envoyée. La collection d'armes et d'armures resta à la Porte de Hal. Le nouveau complexe muséal du parc du Cinquantenaire prit alors le nom de Musées royaux des Arts décoratifs et industriels.

En 1912, l'appellation Musées royaux du Parc du Cinquantenaire vit le jour. Après l'édification du Musée de l'Armée en 1922, également logé dans le parc du Cinquantenaire, on décida de choisir un nouveau nom pour éviter la confusion. En 1926 donc, l'appellation « Musées royaux d'Art et d'Histoire » devint le nom officiel et l'est encore aujourd'hui.

En 1925, Jean Capart succéda à Eugène Van Overloop. Durant son mandat, les musées devinrent une institution scientifique de premier plan. L'entre-deux-guerres fut une période favorable pour les musées : les collections du Musée du Cinquantenaire s'accrurent, les finances augmentèrent et différents centres d'études furent créés. Plusieurs expéditions scientifiques furent organisées, comme celle à l'île de Pâques en 1934.

Le Musée du Cinquantenaire après la Seconde Guerre mondiale

Avec la Deuxième Guerre mondiale, les activités des MRAH s'arrêtèrent brusquement. Les collections furent mises en sécurité. En 1942, Henry Lavachery reprit le poste de Jean Capart. Immédiatement après la guerre, il commença une importante réorganisation de l'institution. En 1946, un grave incendie réduisit en cendres toute une aile du musée du Cinquantenaire. Une partie des collections qui y étaient rassemblées fut détruite. La reconstruction fut longue et difficile et ce n'est qu'en 1966 qu'on inaugura la nouvelle aile.

Les travaux furent dirigés de manière compétente par le comte Joseph de Borchgrave d'Altena, conservateur en chef de 1951 à 1963, et puis par son successeur, Pierre Gilbert. Entre-temps, ils s'occupèrent aussi de l'élargissement des collections (avec, entre autres, l'acquisition de la série de tapisseries « L'histoire de Jacob ») ainsi que d'une modernisation muséologique.

Les conservateurs en chef qui suivirent continuèrent cette politique de réorganisation et de rénovation. Dès le milieu des années 70, de grandes expositions temporaires furent organisées, amenant plus de dynamisme.




https://www.youtube.com/watch?v=GE9DLh4QUl4&spfreload=1

Cultura e conhecimento são ingredientes essenciais para a sociedade.

Vamos compartilhar.