Ouvir o texto...

quarta-feira, 11 de novembro de 2015

ISTORIC AL MUZEULUI NAȚIONAL AL SATULUI „Dimitrie Gusti”, Bucureşti, România. -- HISTÓRIA DA Nacional Aldeia Museu "Dimitrie Gusti", Bucareste, Romênia

Pe malul lacului Herăstrău, chiar în mijlocul capitalei României, vizitatorul de pretutindeni are bucuria de a întâlni un „sat” adevărat, cu monumente şi artefacte din sec. al XVII-lea, până la începutul sec. XX; construcţii reprezentative provenite din importante zone etnografie au recăpătat o a doua viaţă la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.



Ideea unui muzeu în aer liber în România se înfiripă încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867 Alexandru Odobescu, eminent om de cultură, propune prezentarea, în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, într-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară. Ceva mai târziu, savantul Alexandru Ţzigara Samurcaş avea sa preconizeze aducerea în Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906, a unor "gospodarii autentice şi complete din toate regiunile mai însemnate locuite de români", proiectul concretizându-se în 1909, prin expunerea în acest muzeu a unei case ţărăneşti din judeţul Gorj.

În anii `30 ai secolului XX, în Europa, existau doar două muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) şi Muzeul Bygdøy din Lillehamer (Norvegia ). În ţara noastră, la vremea respectivă, îşi avea deschise porţile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul "Hoia", de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia, cu specific regional şi Muzeul Satului Românesc (astăzi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”) din Bucureşti, din 1936, cu caracter naţional.

Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense şi susţinute, teoretice şi de teren, a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti. Ca şef al catedrei de sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, Gusti organizează între 1925-1935, cu specialişti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni, medici ) şi cu studenţii săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate (Fundu Moldovei - jud. Suceava, Nereju - jud. Vrancea, Drăguş - jud. Braşov, Dragomireşti - jud. Maramureş, Clopotiva - jud. Hunedoara, Runcu - jud. Gorj , Ruşeţu - jud. Buzău etc.).

Pe baza acestor experienţe, a unei munci asidue de concepţie şi a sprijinului moral şi material al Fundaţiei Regale "Principele Carol", din martie 1936, în numai două luni, s-a putut clădi o opera muzeografică de excepţie. În acest scurt interval de timp, echipele de specialişti şi studenţi (aceiaşi care participaseră la campanile de teren), conduse de profesorii D. Gusti şi H. H. Stahl, au achiziţionat din satele cercetate construcţii ţărăneşti (case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice) şi obiecte de interior (mobilier, ceramica, ţesături, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.

În conformitate cu criteriul autenticităţii, al respectării tradiţiilor locale de construcţie, în vigoare şi astăzi, la remontarea construcţiilor în muzeu au lucrat, sub supravegherea atentă a specialiştilor, în primul rând a lui Henry H. Stahl şi Victor Ion Popa, meşteri aduşi din satele de provenienţă a monumentelor .

Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o săptămâna mai târziu, 17 mai 1936.

În etapa sa de început, respectiv între 1936-1940, Muzeul Satului dispunea de 4.5 ha de teren. Pe acest teren au fast amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodăreşti, o biserică (din Dragomireşti, jud. Maramureş), troiţe, instalaţii tehnice, fântâni şi un scrânciob. Dispunerea lor s-a făcut după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa.

Concepând Muzeul Satului Românesc ca un muzeu sociologic, profesorul D. Gusti şi colaboratorii săi au considerat că misiunea acestuia era de a înfăţişa vizitatorilor realitatea, viaţa satului, aşa cum era ea trăită de ţăranul român. De aceea, periodic, vor locui, în casele din muzeu, familii de ţărani din satele de origine a monumentelor, la început chiar pe foştii proprietari. Aceşti "locuitori" au venit la Bucureşti cu tot ceea ce era necesar traiului, inclusiv cu pasări şi animale.

Marile merite ale Şcolii Sociologice condusă de savantul Dimitrie Gusti nu vor putea fi vreodată contestate, dar tot aşa de adevărate sunt situaţiile care au dus la degradarea monumentelor şi a obiectelor muzeale, prin utilizarea lor intensă în condiţiile în care, la vremea respectivă, nu existau tratamente corespunzătoare de conservare şi restaurare a patrimoniului.

În 1940, ca urmare a înglobării Basarabiei, a unei părţi a Bucovinei şi Ţinutului Herţa în Uniunea Sovietică, municipalitatea Bucureştiului a hotărât ca în unele gospodarii din muzeu să fie găzduite familii de refugiaţi bucovineni şi basarabeni. Faptul că, ulterior, nu au putut fi găsite alte soluţii, a făcut ca aceştia să rămână în muzeu până în 1948. În aceste condiţii, muzeul a fost pus în situaţia de a nu-şi mai putea continua activitatea. În plus, utilizarea improprie a monumentelor, prin locuirea lor, a dus la distrugerea unui număr însemnat de inventar de uz casnic. La capitolul pierderi trebuie menţionate şi monumentele dezafectate în 1937 ( şase mori de vânt din Basarabia, o casă de macedoneni, o locuinţă din Caliacra, o moară plutitoare şi o cherhana), ca urmare a deschiderii şantierului pentru ridicarea Palatului Elisabeta .

Anul 1948, când Muzeul Satului îşi redeschide porţile pentru public, iar la conducerea sa este numit Gheorghe Focşa, fost student al profesorului D. Gusti şi membru al echipelor de monografişti, marchează începutul unei a doua etape în evoluţia instituţiei. Prima sarcină pe care Gheorghe Focşa şi-a asumat-o, la începutul directoratului său, a fost de a-i evacua pe locatarii care mai rămăseseră în muzeu, pentru a stopa procesul de degradare a patrimoniului. În acelaşi timp, eforturile sale s-au îndreptat şi în direcţia dotării muzeului cu o schemă proprie de specialişti, înainte de război instituţia având ca angajat numai un administrator.

Dincolo de vicisitudinile proprii regimului comunist, prin care ţara noastră a trecut şi pe care muzeul le-a resimţit din plin, datorită capacitaţii profesionale a directorului Gheorghe Focşa şi a refuzului său de a face concesii constrângerilor şi presiunilor vechiului regim, muzeul a reuşit nu numai să supravieţuiască, ci şi să înregistreze realizări importante.

Au fost fundamentate direcţiile de dezvoltare a muzeului, pe baza unor criterii multiple: istoric (reprezentarea habitatului tradiţional - şi implicit a culturii populare - în dezvoltarea sa spaţială, între secolele XVII - XX), social (astăzi discutabil, datorită modului în care a fast abordat, preconizându-se ca expoziţia să reflecte şi situaţia ţăranului exploatat), geografic (gruparea monumentelor pe provincii istorice) - acest plan, care în buna măsura este valabil şi astăzi, tinde sa reproducă harta României, prin gruparea monumentelor de arhitectură şi de tehnică populară după criteriul vecinătăţii geografice a localităţilor de provenienţa, în sectoare reprezentând marile provincii istorice ale ţării, economic (tipologia gospodăriei în funcţie de ocupaţii şi meşteşuguri), artistic (prezenta esteticului ca valoare implicită sau explicită), al autenticităţii şi tipicităţii.

Pe baza acestor criterii, care au dus implicit şi la efectuarea unor campanii sistematice de cercetare şi de achiziţii, şi prin eliminarea componentei sociologice, a prezenţei ţăranului, alături de exponatele - obiecte, expoziţia în aer liber îşi schimbă profilul, transformându-se din "rezervaţie sociologică", în muzeu etnografic.

Prin expoziţia sa de arhitectură şi tehnică populară, şi implicit, prin inventarul specific de obiecte etnografice, precum şi prin noua concepţie muzeografică de organizare, muzeul reuşeşte să prezinte publicului, într-un mod mai sistematic decât în trecut, imaginea unui sat - sinteză a României, în originalitatea, reprezentativitatea, unitatea şi diversitatea sa. Totodată, respectarea şi aplicarea cu consecvenţă a principiului unităţii în diversitate, a permis să fie surprinse şi diferenţierile de ordin etnic precum şi interferenţele dintre cultura populară românească şi a altor naţionalităţi din România, în muzeu fiind transferate o gospodărie de secui din Bancu, jud. Harghita, şi o alta de ruşi-lipoveni din Jurilovca, jud. Tulcea.

Elaborarea unor noi strategii de dezvoltare a patrimoniului, coroborată cu necesitatea măririi spaţiului de expunere a muzeului, a dus la extinderea suprafeţei destinată prezentării monumentelor, de la 4.5 ha, cât deţinea în 1936, la 9 ha, la creşterea şi diversificarea colecţiilor. Patrimoniul din expoziţia în aer liber se îmbogăţeşte, ajungând la un număr de 62 de complexe de arhitectură populară (faţă de cele 33 din 1936), cu 223 de construcţii (40 de case, 165 de anexe gospodăreşti, 3 biserici, 15 instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti), însumând un inventar de 17.000 obiecte. Între monumentele achiziţionate din teren se număra gospodării şi case din zonele Suceava, Vaslui, Vâlcea, Constanţa, Alba, Hunedoara, Maramureş etc.

Alte obiective, pe care specialiştii muzeului şi le-au asumat în această perioadă, au vizat diversificarea activităţilor instituţiei, valorificarea ştiinţifică a patrimoniului şi a rezultatelor cercetărilor (de teren şi în colecţii), precum şi a experimentelor muzeografice, concretizată prin editarea unor publicaţii cu caracter periodic, ca şi cea cultural - formativă, axată pe dialogul cu diferite categorii de vizitatori (expoziţii temporare, spectacole şi festivaluri folclorice, prezentări de costume tradiţionale, cenacluri, cataloage, pliante, ghiduri, cărţi poştale, diapozitive etc.). Îmbătrânirea monumentelor, problemele de conservare şi restaurare, rezultate din atacurile microbiene şi degradările naturale inerente, au determinat constituirea unui serviciu specializat în tratarea bunurilor de patrimoniu: "Laboratorul de conservare-restaurare". În anul 1978, Muzeul Satului fuzionează cu Muzeul de Artă Populară al R.S.R., sub titulatura de Muzeul Satului şi de Artă Populară. El va funcţiona ca atare până în martie 1990.

În perioada de până la Revoluţia din 1989, muzeul a fost de mai multe ori ameninţat cu strămutarea pe un alt amplasament, în afara Bucureştiului, pe locul sau fiind preconizată extinderea zonei rezidenţiale a conducerii comuniste. El scapă de acest dezastru, dar, la fel ca toate celelalte muzee, va avea de suportat, în special la finele celui de al 8-lea deceniu, consecinţele nefaste ale lipsei de fonduri pentru cercetare, achiziţii şi restaurări de monumente, şi ale aplicării politicii de "autofinanţare". În pofida acestor condiţii vitrege, specialiştii muzeului au reuşit să găsească "linii" de finanţare din contractele de cercetare etnografică realizate în parteneriat cu diverse instituţii cultural ştiinţifice din ţară.

Odată cu Revoluţia din decembrie 1989, Muzeul Satului îşi recapătă individualitatea, prin separarea de muzeul cu care fuzionase, actualul Muzeu al Ţăranului Român. Sunt regândite şi reconfigurate toate activităţile muzeului. În acest sens, a fost elaborat un program sistematic de priorităţi legate atât de dezvoltarea patrimoniului şi acoperirea unor segmente tematice nereprezentate în expoziţia permanentă în aer liber şi în colecţii cât şi de o nouă orientare şi fundamentare a cercetării, care să asigure o bază ştiinţifică tuturor celorlalte activităţi ale muzeului, de iniţierea şi aplicarea unor proiecte coerente de pedagogie muzeală şi a unor forme interactive de comunicare cu publicul.

Exigenţele impuse de revigorarea imaginii muzeului şi de redarea unor aspecte neilustrate în expoziţia permanentă că şi imposibilitatea dezvoltării acesteia în spaţiul existent, au stat la baza solicitărilor muzeului de obţinere, de la municipalitate, a terenului situat între Arcul de Triumf şi Palatul Elisabeta, teren aflat în prezent în curs de amenajare. În vederea organizării lui expoziţionale a fost elaborat un plan tematic şi au fost transferate din teren primele monumente. Aceste monumente, alături de alte construcţii, în curs de achiziţionare, vor permite amenajarea pe acest nou teren, de 3,5 ha, a unui centru civic de sat şi a "aleii" minorităţilor naţionale din România, ce va întregi patrimoniul de acest gen ilustrat în sectorul vechi al muzeului. Totodată, în acest nou sector se vor realiza spaţii pentru activităţile cu publicul şi pentru recreerea activă a acestuia.

Campaniile de cercetare şi achiziţii din ultimii ani au dus la creşterea patrimoniului din expoziţia în aer liber şi din colecţii. În prezent, expoziţia permanentă cuprinde 123 de complexe distincte, totalizând 363 de monumente, iar patrimoniul mobil însumează peste 50 000 obiecte. Aceasta a însemnat nu numai o creştere a patrimoniului, ci şi o diversificare a lui. Între monumentele recent transferate în muzeu, respectiv la începutul anului 2003, se afla biserica din Timişeni (jud. Gorj): monument de o deosebită valoare pentru arhitectura rurală religioasă veche (1773) şi pentru arta execuţiei picturii. O altă achiziţie, ce merită menţionată, este din anul 2010, o gospodărie cu ocol întărit specifică huţulilor din Bucovina.

Pe lângă patrimoniul din expoziţia în aer liber şi din colecţii , muzeul deţine şi un bogat fond documentar de o inestimabilă valoare istorico-etnografică. Acest fond este alcătuit din colecţii de manuscrise, studii, schiţe, desene, relevee, planşe, clişee pe sticlă, filme, negative alb-negru şi color, fotografii, ce provin atât din cercetările pe teren ale echipelor de monografişti care au contribuit la fondarea Muzeului Satului cât şi din investigaţiile ulterioare.

O clădire multifuncţională, inaugurată în luna noiembrie 2002, a constituit soluţia pentru rezolvarea, în mod corespunzător, a problemei spaţiilor destinate adăpostirii colecţiilor de obiecte de patrimoniu, a bibliotecii, a fondurilor documentare şi desfăşurării activităţilor specifice muzeului. Au fost create spaţii, cu dotări moderne, pentru laboratoarele de conservare-restaurare şi cele pentru activităţile cultural-formative: expoziţii tematice şi diverse forme de "animare" a patrimoniului sau de utilizare a tezaurelor vii ale satului românesc.

Cerinţele actuale legate de dezvoltarea colecţiilor, de acoperirea unor segmente patrimoniale insuficient sau nesistematic tratate, de problemele create de schimbările ce au loc în societatea rurală contemporană, de necesitatea investigării tradiţiilor din perspectivă unei abordări identitare, de stabilire a asemănărilor şi diferenţelor la nivel regional, naţional, european ca şi al zonelor de coabitare etnică, interconfesională etc., au impus noi direcţii în cercetare şi au dus la reevaluarea obiectivelor etnologiei de urgentă. De aici, programele de cercetare consacrate studiului relaţiilor interetnice din zonele în care comunităţile rurale româneşti coabitează cu alte etnii (în cadrul arealului ţării şi înafara lui), al spaţiilor de interculturalitate etc. Un număr însemnat de proiecte de cercetare s-au finalizat sau sunt în curs de desfăşurare în cadrul unor finanţări sau parteneriate cu instituţii de profil sau ministere. Anual, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" editează publicaţii cu caracter ştiinţific. Activitatea editorială a muzeului s-a îndreptat în direcţia publicării unor cărţi de specialitate şi a fondurilor de arhivă ale instituţiei.

Programele de pedagogie muzeală şi toate activităţile cu publicul certifică împlinirea şi exercitarea vocaţiei Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”de "museum vivum", de muzeu ce valorifică într-o manieră dinamică tot ceea ce este autentic şi reprezentativ în cultura noastră populară. Intrate în tradiţia muzeului, Târgul meşterilor populari, Tabăra de creaţie "Vara pe uliţă", Festivalul obiceiurilor de iarnă "Florile dalbe", Zilele zonelor etnografice, a Zilelor Culturii diferitelor popoare, susţinute de Ambasadele ţărilor respective etc. atrag un număr mare de vizitatori şi contribuie, cu fiecare an, la creşterea publicului Muzeului Naţional al Satului. Printr-o diversitate de publicaţii, difuzate prin librăria muzeului: ghiduri, pliante, albume, cărţi poştale, diapozitive, CD-uri, casete video şi audio etc., publicul este invitat să descopere muzeul şi valorile sale şi, implicit, pe cele ale creaţiei populare, să le cunoască şi să le preţuiască. Obiectele de artă populară, creaţii ale meşterilor contemporani, puse la dispoziţia vizitatorilor prin magazinul muzeului, au nu numai semnificaţia de obiecte-amintiri, ci şi rolul de a contribui la educarea publicului pe linia bunului gust, a discernerii valorilor, de non-valori, a ceea ce este autentic de ceea ce este kitsch.

Mai puţin prezent înainte de 1989 în viaţa ştiinţifică şi muzeală internaţională, muzeul a reuşit, în ultimii ani, să fie un partener activ în relaţia cu diferite instituţii cu vocaţie similară cu a sa, din Europa şi din alte colţuri ale lumii. Dovadă o constituie atât prezenta specialiştilor străini la colocviile cu caracter internaţional organizate de Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", la sesiunile Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber , cât şi participarea cercetătorilor şi muzeografilor instituţiei la manifestările ştiinţifice realizate de instituţiile de profil din alte ţări, ca şi colaborările pe linie de cercetare cu diferiţi parteneri europeni.

De asemenea, nu putem trece cu vederea nici faptul că, de-a lungul anilor, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" a acordat sprijin pentru organizarea unor noi muzee şi secţii de etnografie din ţară (Secţia de etnografie a Muzeului din Alexandria, a Muzeului Unirii din Alba Iulia etc.). El a avut un rol fundamental şi în dezvoltarea reţelei muzeelor în aer liber din România precum şi în realizarea primului muzeu de acelaşi profil din Republica Moldova (Chişinău).

Din păcate, istoria recentă a muzeului a înregistrat şi două evenimente dramatice: incendiile din 5 septembrie 1997 (sectorul Transilvania) şi 20 februarie 2002 (sectorul Moldova şi Dobrogea), care au afectat o serie de monumente şi obiecte de inventar aferente. Prin eforturile întregului colectiv al muzeului, prin sprijinul unor muzee din ţară şi prin susţinerea financiară a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi a unor sponsori, lucrările de restaurare, efectuate la construcţiile care au avut de suferit de pe urma dezastrului, au fost finalizate într-un termen relativ scurt, iar monumente au fost redate circuitului de vizitare.

Recentele schimbări în structura organizatorică a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, prin crearea unor noi direcţii şi compartimente, asigură un echilibru între toate activităţile instituţiei şi o eficientizare a acestora.




http://www.muzeul-satului.ro/ro/

Cultura e conhecimento são ingredientes essenciais para a sociedade.

Vamos compartilhar.


--br
Herăstrău do lago, no meio da capital romena, o visitante em todos os lugares têm a alegria de encontrar uma "aldeia" Realmente, monumentos e artefatos sec. o século XVII até o século cedo. XX; Edifício representativo de áreas importantes etnografia havia recuperado uma segunda vida na Aldeia Museu Nacional "Dimitrie Gusti".

A idéia de um museu ao ar livre na Roménia é ainda chega na segunda metade do século XIX. Em 1867 Alexandru Odobescu, eminente estudioso, propõe apresentação da Exposição Universal de Paris, em um pavilhão especial, alguns de arquitetura popular. Mais tarde, o cientista Alexander Tzigara Samurcaş tem que considerar trazendo Museu Etnográfico Nacional de Arte, Arte decorativa e Art Industrial em Bucareste, fundada por ele em 1906, de "agregados familiares autênticas e completas em todas as regiões mais significativo habitada pelo romeno" O projeto se materializou em 1909 pela exposição do museu de casas camponesas de Gorj.

Nos anos 30 do século XX, na Europa, havia apenas dois museus: Museu ao ar livre Skansen, em Estocolmo (Suécia, 1891) e do Museu Bygdøy em Lillehammer (Noruega). Em nosso país, no momento, ele abriu as suas portas ao público, o Museu Etnográfico da Transilvânia Park "Hoia" do Cluj, fundada em 1929 pelo Professor Rômulo Vuia, cozinha regional e Aldeia Museu romeno (agora o Museu Nacional Village "Dimitrie Gusti") em Bucareste, o caráter nacional 1936.

Criando Aldeia Museu é o resultado de uma pesquisa intensa e sustentada, teórica e de campo de experiências museológicas para mais de uma década, coordenados pelo professor Dimitrie Gusti, fundador da Escola Sociológica de Bucareste. Como chefe do Departamento de Sociologia da Universidade de Bucareste, Gusti organiza entre 1925-1935, com especialistas de diferentes campos (sociólogos, etnógrafos, folcloristas, geógrafos, estatísticos, médicos) e seus alunos, campanhas de investigação monográficos, interdisciplinares, um número relativamente grande de aldeias (Fundu Moldova -. jud Suceava, Nereju -. jud Vrancea, Dragus - jud Brasov Dragomiresti -. jud Maramures bell -.. jud Hunedoara, Runcu -. jud Gorj, Ruşeţu - County. buzau etc).

Com base nestas experiências, o conceito de trabalho duro e apoio moral e material da Real Fundação "Príncipe Charles", em março de 1936, em apenas dois meses, poderia construir um trabalho excepcional museológico. Neste curto espaço de tempo, equipes de especialistas e alunos (os mesmos que participaram nas campanhas de terra), liderados pelos professores D. Gusti e Stahl, comprados a partir de aldeias camponesas pesquisados ​​construção (casa, anexos, igrejas, instalações técnicas) interior e (mobiliário, cerâmica, tecido, ferramentas, etc.), consideradas representativas dos seus locais de origem.

De acordo com o critério de autenticidade e respeito pelas tradições locais de construção em vigor hoje, remontar o prédio em um museu trabalharam sob a supervisão de especialistas, antes de Henry H. Stahl e Victor Ion Popa, artesãos trazidos de aldeias proveniência dos monumentos.
Aldeia Museu abertura oficial ocorreu em 10 de maio de 1936, na presença do rei Carol II, e ao público uma semana depois, 17 de maio de 1936.

Em sua fase inicial, e entre 1936-1940, o Museu da Aldeia tinha 4,5 ha de terra. Nesta terra foram complexo rápido localizado a 33 casas autênticos transferida de aldeias pesquisadas com anexos, uma igreja (em Dragomiresti, jud. Maramures), crucifixos, instalações técnicas, poços e um balanço. Sua disposição foi tomada após uma elaborada VI Popa dramaturgo e cenógrafo.
Concebendo romeno Aldeia Museu como um museu sociológica, Professor D. Gusti e seus colaboradores descobriram que a sua missão era a de mostrar aos visitantes a realidade, a vida da aldeia como foi vivido pelo romeno camponesa. Portanto, periodicamente, eles vão viver nas casas do museu, as famílias camponesas de suas aldeias monumentos a antigos proprietários ainda iniciados. Essas "pessoas" chegou a Bucareste com tudo o que era necessário para a vida, incluindo pássaros e animais.

O grande mérito de Sociologia Escola liderada pelo cientista Dimitrie Gusti nunca vai ser desafiado, mas tão verdadeiro são as situações que levaram à degradação dos monumentos e objetos de museu usando sua intensa, dado que, no momento, não houve conservação tratamentos adequados e restauração do patrimônio histórico.

Em 1940, após a incorporação da Bessarábia, Bucovina e parte da região da União Soviética Herta, município de Bucareste decidiu que, em algumas famílias o museu para ser alojados Bucovina e Bessarábia famílias de refugiados. O fato de que outras soluções, posteriormente, não pôde ser encontrado que eles permanecem no museu até 1948. Nestas circunstâncias, o museu foi colocado em posição de não ser capaz de continuar o trabalho. Além disso, uso indevido dos monumentos através da sua habitação, levou à destruição de um grande número de inventário doméstico. As perdas relativos deve ser mencionado monumentos desmantelados em 1937 (seis moinhos de vento na Bessarábia, uma casa macedônio, uma casa de Kaliakra, um moinho flutuante e uma pescaria), na sequência da abertura do local para a construção do palácio Elizabeth.

1948, quando o Museu da Aldeia reabre ao público, e sua cabeça é nomeado ex-aluno de equipes membro monographist Professor D. Gusti e Gheorghe Focsa, assinala uma nova etapa no desenvolvimento da instituição. A primeira tarefa que George focsa assumiu no início de sua divisão, foi retirar moradores que permaneceram no museu para travar a degradação do património. Enquanto isso, os esforços foram direcionados para equipar e especialistas do museu com um próprio esquema de antes da guerra como um empregado única instituição que tem um administrador.

Além das vicissitudes regime próprio comunista, que nosso país já passou e que o museu tem sentido a cheia, graças à capacidade profissional do diretor George focsa e sua recusa a fazer concessões constrangimentos e pressões do antigo regime, o museu tem não só para sobreviver, mas também para gravar realizações.

Havia indicações fundamentadas de desenvolvimento do museu com base em vários critérios: história (representando habitat tradicional - e da cultura popular, assim - no seu espaço de desenvolvimento, entre os séculos XVII - XX), social (agora questionável por causa da maneira que rápido aproximou-se, são constituídas provisões que a exposição reflecte a situação do camponês explorado), geográfico (agrupamento de monumentos ao histórico) - Este plano, que se aplica em grande parte, hoje, tende a reproduzir o mapa de Romania por agrupamento de monumentos arquitetônicos e técnica Pessoas geográficas localidades critério de proximidade de origem em sectores que representam as principais províncias históricas do país, econômica (tipologia das famílias com base nas ocupações e ofícios), artística (valor estético esta implícita ou explícita) a autenticidade e tipicidade.

Com base nestes critérios que levaram implicitamente para a realização sistemática, a pesquisa e aquisição e eliminando componente sociológica presença camponesa, juntamente com exposições - objetos, exposição ao ar livre muda seu perfil, transformando-o de " reserva sociológica "no museu etnográfico.

Através de sua exposição de arquitectura popular e tecnologia, e, assim, a invenção de objetos etnográficos específicos, bem como o projeto de nova organização museológico, o museu consegue apresentar ao público de uma forma mais sistemática do que no passado, a imagem de uma aldeia - Resumo a Roménia, a originalidade, a representatividade, a unidade ea diversidade. Além disso, o cumprimento ea execução dos princípios da unidade na diversidade, permitiram ser capturados e diferenciações ordem étnica e interferência da cultura popular romena e de outras nacionalidades, na Roménia, o museu foi transferido para um agregado familiar de Székely Bancu, jud. Harghita, e outro Jurilovca russo-lipoveni, Jud. Tulcea.

Desenvolver novas estratégias para o desenvolvimento do património, combinados com a necessidade de aumentar o espaço de exposições do museu, que levou à expansão da área destinada à apresentação de monumentos, de 4,5 ha, como realizado em 1936, 9 ha no crescimento e diversificação das coleções. Heritage na exposição ao ar livre é enriquecido, atingindo um complexo de arquitetura popular 62 (em comparação com 33 em 1936), com 223 especiais (40 casas, 165 anexos, três igrejas, 15 instalações técnicas e oficinas), totalizando um estoque de 17.000 itens. Entre os monumentos de terrenos adquiridos incluem as famílias e as casas da Suceava, Vaslui, Valcea, Constanta, Cluj, Hunedoara, Maramures etc.

Outras metas, que os especialistas do museu e eles fizeram durante este período, a diversificação alvo da instituição, exploração do património e de pesquisa resultados científicos (terra e coleções) e experimentos curadores, consubstanciado por edição de publicações periódica, como o cultural - educacional, com foco em diálogo com as diferentes categorias de visitantes (exposições temporárias, performances e festas folclóricas, apresentações de trajes tradicionais, círculos, catálogos, brochuras, guias, cartões postais, diapositivos, etc.). Envelhecimento monumentos, conservação e restauração problemas resultantes de ataques microbianos e degradação natural inerentes levou à criação de um serviço especializado no tratamento de bens patrimoniais "laboratório de conservação-restauração." Em 1978, o Museu da Aldeia do Museu de Arte Popular fundiu-se com a RSR, sob o nome de Aldeia e Museu de Arte Popular. Ele vai operar como tal até Março de 1990.

No período até a Revolução de 1989, o museu foi repetidamente ameaçado de deslocalização para outro local fora de Bucareste, lugar ou sendo planejadas extensão da área residencial do regime comunista. Ele escapou esta catástrofe, mas como todos os outros museus, terão de suportar, especialmente no final da 8ª década, as consequências negativas da falta de fundos para a investigação, aquisição e restauro de monumentos e aplicação política de "auto-financiamento". Apesar dessas condições adversas, os especialistas do museu conseguiu encontrar "linhas" contratos de financiamento de pesquisa etnográfica realizada em parceria com diversas instituições culturais no país científica.

Com a Revolução de 1989, o Museu da Aldeia recuperar a sua individualidade, separando o museu que se fundiu, o Museu atual do Camponês Romeno. Eles repensados ​​e reconfigurados todas as atividades do museu. Neste sentido, foi desenvolvido um programa sistemático prioridades relacionadas tanto com o desenvolvimento do património e cobrir algum tema segmentos não representados na exposição permanente e coleções ao ar livre e um novo foco e orientação da investigação, para fornecer uma base científica para todos outras actividades do museu, o início ea implementação de projectos coerente pedagogia museu e formas interativas de comunicação com o público.

As exigências impostas por reviver a imagem do museu e jogar alguns aspectos não mostrados na exposição permanente que a impossibilidade de seu desenvolvimento no espaço, formou a base dos pedidos Museu de obtenção do município, o terreno localizado entre o Arco do Triunfo eo planalto Palais Elizabeth atualmente em construção. Na organização plano temática da exposição foi desenvolvida e terra foram transferidos a partir dos primeiros monumentos. Esses pontos de referência, juntamente com outros edifícios, enquanto se aguarda aquisição permitirá arranjo nesta nova terra, de 3,5 ha, uma aldeia centro cívico eo "beco" de minorias nacionais na Roménia, que irá completar a herança de seu tipo ilustrado no antigo museu. No entanto, neste novo setor fará espaços públicos e atividades de recreação ao seu ativo.

Campanhas de investigação e de aquisições nos últimos anos têm levado ao aumento da exposição ao ar livre e coleções. Atualmente, a exposição permanente inclui 123 complexos distintos, num total de 363 monumentos e bens móveis, totalizando mais de 50 000 objectos. Isso significava não só um aumento do património, mas também uma diversificação das. Entre os monumentos do museu recentemente transferidos, respectivamente, no início de 2003, é a igreja de Timişeni (jud Gorj.): Monumento de grande valor para a antiga arquitetura religiosa rural (1773) e da pintura da arte execução. Outra aquisição que vale a pena mencionar é o de 2010, um agregado familiar com Guzuls específicas reforçadas no desvio do Norte.
Além da herança ao ar livre e exposição coleções, o museu possui um rico valor imensurável documentário etnográfico-histórico. Este fundo é constituído de coleções de manuscritos, estudos, esboços, desenhos, estudos, desenhos, clichés sobre vidro, filmes, fotografias a preto e branco ea cores negativas, que vêm tanto da equipe de pesquisa local monographist que ajudou a fundar Aldeia Museu e as investigações subsequentes.

Um edifício multiusos, inaugurado em Novembro de 2002, constituiu a favor da resolução em conformidade, o problema de espaço para abrigar as coleções de objetos patrimoniais, a biblioteca, documentação e fundo de actividades específicas museu. Spaces foram criados com instalações modernas para laboratórios de conservação e restauro e actividades culturais e formativas: exposições temáticas e diversas formas de património "animação" ou uso de tesouros da aldeia romena que vive.

Os requisitos actuais em desenvolvimento de coleção, os segmentos de cobertura patrimonial insuficientes ou não sistemáticas tratados os problemas criados pelas mudanças que ocorrem na sociedade rural contemporânea, a necessidade de investigar as tradições de identidade abordagem perspectiva, estabelecendo semelhanças e diferenças regionais nacional, europeu e áreas de convivência como étnico, confessional etc., definir novos rumos na investigação e levou a uma reavaliação dos objetivos urgentes etnologia. Assim, os programas de investigação dedicado ao estudo das relações interétnicas nas áreas rurais, onde as comunidades vivem junto com o outro romeno étnica (a área dentro do país e fora) a interculturalidade instalações etc. Um grande número de projetos de pesquisa foram concluídos ou estão em andamento em algum financiamento ou parcerias com instituições ou ministérios especializados. Anualmente, National Aldeia Museu "Dimitrie Gusti" publica de caráter científico. A atividade editorial do museu foi dirigida para publicação de livros especializados e fundos de arquivos da instituição.

Programas de pedagogia de museus e certificar todas as atividades públicas e exercer vocação cumprimento Nacional Aldeia Museu "Dimitrie Gusti" por "vivum museu" museu que aproveita uma forma dinâmica tudo é autêntica e representativa em nossa cultura popular. Entrada do museu tradição artesãos Feira Criação de campismo "Summer in the street" hábitos Festival de Inverno "flores de geada" Dias de áreas etnográficas, Dias de Cultura de diferentes nações, apoiadas pelas Embaixadas de países respectivos etc. atrair grande número de visitantes e contribuir cada ano para aumentar pública nacional Aldeia Museu. Através de uma variedade de publicações divulgados pela livraria museu: guias, brochuras, álbuns, cartões postais, slides, CDs, vídeos e fitas de áudio etc., o público é convidado a descobrir o museu e os seus valores e, implicitamente, os de popular, para conhecer e usufruí-los. Os objetos de arte popular, criações de artesãos contemporâneos disponibilizados para os visitantes através da loja do museu, tem não só o significado de objetos memórias, mas também projetado para ajudar a educar o público sobre a linha do bom gosto, o discernimento dos valores, não transferível, o que é genuíno do que é kitsch.

Menos de 1.989 atualmente antes da vida científica e museu internacional, o museu tem conseguido nos últimos anos para ser um parceiro activo no relacionamento com diferentes instituições similares à sua vocação, na Europa e em outras partes do mundo. A prova está tão presente especialistas estrangeiros Colóquio caráter internacional organizado pelos Aldeia Museu "Dimitrie Gusti" sessões Associação Nacional de Museus ao ar livre e com a participação de pesquisadores e curadores instituição em eventos científicos feitos por instituições em outros países, como uma linha de investigação colaborações com vários parceiros europeus.

Além disso, não podemos ignorar o fato de que, ao longo dos anos, National Aldeia Museu "Dimitrie Gusti" prestou apoio para a organização de novos museus e departamentos da etnografia no país (Departamento de Etnografia Museu de Alexandria, Museu União em Alba Iulia etc.). Ele desempenhou um papel fundamental no desenvolvimento dos museus ao ar livre na Roménia e atingir o primeiro museu do mesmo perfil na Moldávia (Chisinau).

Infelizmente, a recente museu de história tem registrado dois acontecimentos dramáticos: Incêndios de 5 de Setembro de 1997 (a Transilvânia) e 20 de Fevereiro de 2002 (a Moldávia e Dobrogea), que afetou um número de monumentos e inventário relacionado. Através dos esforços de toda a equipe do museu, com o apoio de museus no país através do apoio financeiro do Ministério da Cultura e do Património Nacional e os patrocinadores, as obras de restauração realizadas em edifícios que sofreram com o desastre foram concluídas em um período relativamente curto, e monumentos foram doados para o visitante.


As recentes mudanças na estrutura organizacional da Aldeia Museu Nacional "Dimitrie Gusti" através da criação de novas divisões e compartimentos, garante um equilíbrio entre todas as instituições e agilizando-los.

Nenhum comentário:

Postar um comentário